25 septembrie 2026
Acasă / Tehnologie / Rachete transportă marfă prin spațiu
Tehnologie

Rachete transportă marfă prin spațiu

25 iunie 2026
Rachete transportă marfă prin spațiu

Conform Mediafax: SpaceX testează Starfall, un sistem experimental pentru transport rapid de mărfuri

Compania SpaceX a făcut un nou pas în extinderea activităților sale, testând un sistem experimental denumit Starfall. Acesta este conceput pentru transportul rapid al mărfurilor dintr-o parte în alta a lumii, folosind rachete reutilizabile. Lansarea de test a avut loc marți, de la baza Cape Canaveral din Florida, cu ajutorul unei rachete Falcon 9.

Deși compania nu a oferit detalii despre rezultatele misiunii, documentele depuse la autoritățile americane arată că Starfall este gândit pentru livrarea rapidă a unor încărcături critice prin spațiu. Capsula, cu o masă de aproximativ două tone, poate transporta până la o tonă de materiale și este proiectată să reintre în atmosferă și să amerizeze cu ajutorul parașutelor.

Potențial militar și comercial

Sistemul Starfall este destinat transportului „punct la punct al încărcăturilor critice într-un timp foarte scurt”, conform documentației depuse la Federal Aviation Administration (FAA). Conceptul este urmărit de mai mulți ani și de Departamentul Apărării al SUA, care analizează soluții pentru deplasarea rapidă a echipamentelor oriunde pe glob.

Pe termen lung, Starfall ar putea avea și utilizări comerciale. Una dintre variantele analizate este recuperarea pe Pământ a produselor fabricate în condiții de microgravitație, precum fibre optice ultra-pure sau materiale speciale imposibil de realizat în aceleași condiții la sol.

SpaceX își extinde imperiul tehnologic

Proiectul Starfall vine într-un moment în care SpaceX își diversifică rapid activitățile. Compania operează deja serviciul de internet prin satelit Starlink, dezvoltă centre de date orbitale dedicate inteligenței artificiale și continuă programul Starship pentru transporturi spațiale de mare capacitate. Succesul Falcon 9, primul lansator reutilizabil utilizat la scară largă, a permis reducerea costurilor și transformarea SpaceX în liderul industrie

Sursa: Mediafax