O treime dintre angajații din România câștigă mai puțin de 2.700 de lei net pe lună, iar peste jumătate se confruntă cu venituri sub 4.100 de lei, conform unui raport recent al Confederației Patronale Concordia. În același timp, dinamica pieței muncii din țară denotă dificultăți majore în atragerea forței de muncă locale, ceea ce îi determină pe mulți angajatori din marile orașe să apeleze tot mai frecvent la muncitori din străinătate. Aceste observații întăresc o realitate persistentă: disparitatea dintre salariile medii și nivelul de trai al românilor, într-un context economic fragil.
Distribuția salariilor și provocările productivității
Potrivit analizelor, salariile din România sunt concentrate în zona veniturilor mici și medii. Aproximativ o treime din angajați câștigă sub 2.700 de lei net, ceea ce plasează salariul aproape de nivelul salariului minim, stabilit în jurul valorii de 2.600 de lei. În plus, peste 58% dintre români au salarii sub 4.100 de lei, echivalentul a aproximativ 800 de euro, o sumă la limita subzistenței în marile orașe. Restul salariilor sunt dispersate într-un interval redus, cu 18% dintre angajați câștigând între 4.100 și 5.850 de lei, iar un procent mic, de doar 3%, având venituri peste 14.600 de lei pe lună.
Analiza relevă o serie de probleme cronice ale pieței muncii din țară, precum productivitatea scăzută și nivelul redus al veniturilor, mai ales în sectoare tradiționale precum agricultură și industrie, unde muncitorii sunt adesea plătiți sub nivelul valorii create. Această distribuție inechitabilă a salariilor accentuează dificultățile de a genera creștere economică sustenabilă, dar și de a asigura un trai decent pentru majoritatea populației active.
De la creștere nominală la scădere reală a salariilor
Chiar dacă salariile nominale au înregistrat o creștere modestă în ultimul an, inflația a erodat semnificativ puterea de cumpărare a românilor. În decembrie 2025, salariul mediu pe economie a crescut cu mai puțin de 5% față de aceeași perioadă din anul precedent, însă în termeni reali, această creștere nu a fost decât o iluzie, dat fiind că veniturile au scăzut cu aproximativ 4,5%, dacă luăm în considerare inflația.
Această situație a fost agravată de încetinirea creșterii salariilor în sectorul privat și de scăderea câștigurilor în domeniul public. Astfel, în timp ce unii angajați pot beneficia de creșteri nominale, impactul asupra bugetului lor personal este nesemnificativ, iar ajustările nu reușesc să țină pasul cu creșterea prețurilor, ceea ce afectează calitatea vieții.
O piață a muncii fragilă și dependență de muncitorii străini
Un alt aspect alarmant, evidențiat totodată de raport, este rata scăzută de ocupare. În acest moment, doar 63% dintre români au un loc de muncă, ceea ce plasează țara în coada clasamentului Uniunii Europene. Aproximativ 7,7 milioane de oameni sunt angajați, din care 6,7 milioane sunt salariați, în condițiile în care rata șomajului a urcat la 6,1%, nivel cu care se confruntă ultimele trei ani.
Situația devine și mai problematică în cazul tinerilor, ale căror rate de șomaj și de neangajare rămân ridicate. „Agricultura de subzistență funcționează adesea ca un fel de ‘șomaj mascat’, pentru că activitatea economică generează foarte puțină valoare,” afirmă specialiștii. O redistribuire mai eficientă a forței de muncă în sectoare mai productive ar putea stimula creșterea economică și îmbunătăți nivelul de trai.
În contextul acestei fragilități, tot mai multe companii din centrele urbane se îndreaptă spre muncitori din afara Uniunii Europene. În prezent, aproximativ 130.000-140.000 de muncitori străini activează în România, majoritatea provenind din Asia, Ucraina, Moldova și alte țări din vecinătate, urmând ca până la finalul anului viitor numărul lor să atingă pragul de 220.000. În domenii precum construcțiile, industria prelucrătoare sau sectorul HoReCa, aceștia reprezintă o soluție pentru acoperirea deficitului de personal.
Această dependență de forța de muncă extracomunitară reflectă, pe de o parte, dificultățile din piața muncii românești, și pe de altă parte, o nevoie acută de forță de muncă calificată și necalificată pentru a susține creșterea economică. În condițiile în care ritmul de absenteism sau dificultățile în recrutare persistă, impactul pe termen lung asupra economiei rămâne incertă, urmărind cu atenție evoluțiile din următoarele luni.
