Conform Libertatea: Tatiana Țîbuleac își lansează cel mai personal roman, „Când ești fericit, lovește primul”, o explorare profundă a traumei, migrației și relațiilor umane, inspirată din propria viață și legătura cu tatăl său.
O radiografie a Moldovei post-sovietice și a exilului
Născută la Chișinău, Tatiana Țîbuleac, autoarea de succes a romanelor „Vara în care mama a avut ochii verzi” și „Grădina de sticlă”, revine pe piața literară cu „Când ești fericit, lovește primul”. Cartea, descrisă de autoare ca fiind cea mai personală de până acum, abordează consecințele migrației din Republica Moldova, dramele familiale și complexitatea prieteniilor, prin prisma personajului Mila. La 50 de ani, Mila, o fostă profesoară din Chișinău, trăiește în Paris o viață dezolantă, marcată de alcoolism și regrete, rememorând trecutul prin prisma traumeleor și a relației dificile cu tatăl său. Romanul analizează Moldova anilor ’90, o perioadă de sărăcie și deznădejde, și influența acesteia asupra generațiilor.
Fericirea, o stare fragilă și neașteptată
Titlul romanului, „Când ești fericit, lovește primul”, provine dintr-o discuție cu tatăl scriitoarei și reflectă viziunea asupra fragilității fericirii. „Fericirea este, poate, una dintre cele mai vulnerabile stări ale omului”, explică Țîbuleac. Titlul nu înseamnă un îndemn la agresivitate, ci mai degrabă o formă de neîncredere în confortul absolut, subliniind că nimic nu este garantat și că fericirea nu trebuie confundată cu invincibilitatea. Această expresie servește și ca un avertisment împotriva autosuficienței, deoarece momentele de fericire pot adormi vigilența.
Relația cu tatăl a influențat semnificativ scriitura Tatianei Țîbuleac. „Tata m-a format nu doar prin prezența lui, ci și prin absența lui”, afirmă autoarea. Absența paternă a obligat-o să își construiască singură reperele, transformând-o într-un sprijin pentru propriul fiu. Scriitoarea crede că tatălui său i-ar fi plăcut acest roman. Deși la început a crezut că se va distanța complet de el, Țîbuleac recunoaște că moștenirile se lipesc de tine fără permisiune. Îl regăsește în scepticismul său, în umorul aspru și în îndoială, defecte pe care le consideră cele mai trainice verigi generaționale.
Tristețea, o lentilă autentică asupra realității
În toate cele trei cărți publicate, Țîbuleac explorează teme precum tristețea, nemulțumirea și incapacitatea de a trăi pe deplin fericirea. Autoarea mărturisește că poveștile sale preferate sunt triste și că se simte „atât de bine în tristețe”. Ea explică însă că tristețea nu este un simplu decor sau o strategie literară, ci o modalitate de a vedea lucrurile fără a le cosmetiza. În cărțile ei, tristețea este un efect secundar al autenticității personajelor, care se auto-analizează fără menajamente. Pentru Țîbuleac, tristețea este o zonă familiară ce permite o mai bună înțelegere a realității.
Autoarea consideră că limba română este limba în care își construiește „casa scrisului”, aducând luciditate și emoție. Limba rusă rămâne limba copilăriei și a primelor formațiuni ale gândirii. Țîbuleac nu opune cele două limbi, dar le privește diferit, mai ales în contextul actual. Ea consideră literatura ca fiind esențială pentru a înțelege complexitatea umană, în contrast cu simplificările prilejuite de etichetare. La 50 de ani, Mila, personajul din noul roman, reprezintă o figură colectivă a femeilor care au învățat să trăiască cu fragilitatea și distanța în Moldova post-sovietică.
Sursa: Libertatea
