Strămoșii mamiferelor, animale care au trăit în urmă cu 250 de milioane de ani, depuneau ouă, la fel ca ornitorincul și echidna moderni, conform unei noi cercetări. Studiu aduce dovezi concrete, bazate pe analiza unui embrion fosilizat de Lystrosaurus, un erbivor preistoric. Descoperirea marchează un pas important în înțelegerea evoluției mamiferelor.
Misterul ouălor dispărute
De multă vreme, paleontologii speculează asupra modului în care sinapsidele, strămoșii mamiferelor, se reproduceau. Erau acestea ovipare, adică depuneau ouă? Sau dădeau naștere unor pui vii? Până acum, dovezile lipseau. Oamenii de știință nu au găsit ouă de sinapside în cei 180 de ani de cercetare.
Cu toate acestea, în zona Africii de Sud, unde au fost găsite fosilele, existau ouă de dinozauri cu coajă moale, iar oamenii de știință se așteptau să găsească și ouă de sinapside. Aceste animale trăiau în același loc și în aceeași perioadă, și erau chiar mai numeroase decât dinozaurii. Lipsa dovezilor concrete a generat multe dezbateri.
Descoperirea după 17 ani
Studiul, publicat în revista specializată PLoS ONE, oferă acum răspunsul. Cercetătorii au analizat o fosilă minusculă de Lystrosaurus, un animal erbivor care a trăit acum aproximativ 250 de milioane de ani. Fosila, descoperită în bazinul Karoo, Africa de Sud, a beneficiat de tehnologia de ultimă oră a unui supermicroscop, Sincrotronul European din Grenoble (ESRF).
Fosila a fost descoperită acum 17 ani. Asistenții au identificat un mic nodul care, la început, părea să conțină doar fragmente minuscule de os. După ce au curățat cu atenție specimenul, s-a dovedit a fi un pui de Lystrosaurus, ghemuit perfect. Cercetătorii au bănuit că animalul murise în ou, însă nu aveau tehnologia necesară pentru a confirma ipoteza.
Dovezi cu ajutorul supermicroscopului
Scanările realizate cu ajutorul Sincrotronului European din Grenoble au permis obținerea unor detalii cruciale din mandibula micului Lystrosaurus, al cărui craniu măsura doar 4 centimetri. Analiza acestui os, compus din două jumătăți care fuzionează, a relevat o „gaură uriașă”. Această structură este specifică embrionilor de păsări și țestoase care sunt pe cale să eclozeze, deci, anterior nașterii.
Descoperirea clarifică, de asemenea, de ce Lystrosaurus a reușit să supraviețuiască extincției în masă din Permian-Triasic. Oamenii de știință sugerează că dimensiunea relativ mare a ouălor a contribuit la succesul speciei. Ouăle mai mari rezistă mai bine la deshidratare și oferă mai multe resurse nutritive embrionului.
