Conform Descopera: Descoperire uimitoare: Maimuțele macac, la fel ca oamenii, asociază forme cu sunete
Un nou studiu, publicat ca preprint pe platforma bioRxiv, dezvăluie o capacitate cognitivă remarcabilă la maimuțele macac: acestea fac spontan aceleași asocieri între forme și sunete precum oamenii. Fenomenul, cunoscut sub numele de efectul Bouba-Kiki, sugerează existența unor baze senzoriale străvechi în evoluția limbajului uman, posibilele rădăcini ale acestuia fiind mult mai adânci decât se credea.
Experimentul, inițial conceput pentru a studia percepția umană, implică prezentarea a două forme – una rotunjită și una colțuroasă – cărora li se asociază, în mod implicit, sunetele „Bouba” și „Kiki”. Majoritatea oamenilor asociază forma rotunjită cu sunetul „Bouba” și pe cea colțuroasă cu „Kiki”, indiferent de limba maternă sau de alfabet.
Experimentul cu maimuțele macac
Cercetarea desfășurată la Rezervația Mandai Wildlife din Singapore a implicat nouă maimuțe macac, inclusiv specii precum Macaca fascicularis și Macaca nemestrina. Animalele au fost inițial antrenate să asocieze un capac decorat cu un pahar ce conținea hrană, fără a fi expuse la nicio informație auditivă.
Ulterior, maimuțelor li s-au prezentat două pahare cu capace ce purtau cele două forme distincte, cea rotunjită și cea colțuroasă. În același timp, în fundal se redau înregistrări fie cu sunetul „Bouba”, fie cu cel „Kiki”. Fără nicio instrucțiune prealabilă despre care asociere ar fi „corectă”, maimuțele au manifestat o preferință clară. Rezultatele au arătat că, atunci când auzeau „Bouba”, maimuțele au selectat mult mai des capacul rotund, iar când auzeau „Kiki”, au optat predominant pentru capacul ascuțit.
Analiza statistică a probelor a indicat că șansele de a alege forma rotundă în prezența sunetului „Bouba” au fost de aproape șase ori mai mari comparativ cu situațiile în care se reda sunetul „Kiki”, un rezultat semnificativ peste nivelul pur întâmplător.
Implicații pentru înțelegerea limbajului
Această descoperire, chiar dacă se află încă în stadiul de preprint, aruncă o nouă lumină asupra originilor limbajului uman. Sugerează că anumite conexiuni între sunete și forme nu sunt unice speciei umane, ci ar putea proveni dintr-o moștenire perceptivă comună, posibil stabilită la strămoși îndepărtați.
Studiul propune o reorientare a întrebărilor evolutive, mutând accentul de la a determina dacă acest efect este specific oamenilor la a înțelege cât de răspândite sunt aceste hărți perceptive în rândul altor vertebrate. Astfel, cercetarea deschide noi perspective asupra modului în care sinestezia și alte forme de integrare senzorială au contribuit la dezvoltarea comunicării complexe.
Sursa: Descopera
