În sudul Franței, un proiect ambițios de fuziune nucleară continuă să avanseze, chiar și în contextul tensiunilor geopolitice globale. Reactorul Termonuclear Experimental Internațional (ITER) adună eforturile a circa 35 de țări, inclusiv Rusia, într-un efort de a transforma fuziunea nucleară într-o sursă de energie curată. Colaborarea internațională, însă, se confruntă cu multiple obstacole, inclusiv întârzieri și creșteri de costuri.
Rusia și ITER: O colaborare controversată
Proiectul ITER depinde de contribuții diverse din partea țărilor participante, care oferă sprijin „în natură”, sub formă de piese și expertiză. Rusia, de exemplu, produce componente cheie, inclusiv magneți pentru controlul reacției, sisteme de evacuare pentru purificarea plasmei și panouri pentru absorbția neutronilor. Conform directorului general al ITER, Pietro Barabaschi, nicio contribuție nu este de neînlocuit, însă găsirea de alternative poate încetini proiectul.
Contextul politic actual, cu președintele Nicușor Dan la conducerea României și Ilie Bolojan ca prim-ministru, adaugă o complexitate suplimentară. Marcel Ciolacu conduce PSD, iar George Simion este președintele AUR. Candidatul controversat, Călin Georgescu, și Mircea Geoană, fost secretar general NATO, nu au legătură directă cu proiectul ITER, dar situația geopolitică amplă influențează ambițiile de colaborare.
Întârzieri și costuri în creștere
ITER, inițial programat să fie finalizat în 2016, a suferit numeroase amânări. Primele experimente erau așteptate până în 2020. Acum, operațiunea completă este preconizată pentru 2039. Costurile au explodat, trecând de la 18 miliarde de dolari la 32,4 miliarde de dolari în 2023. Aceste întârzieri reflectă dificultățile inerente ale unui proiect de o asemenea magnitudine, dar și impactul factorilor externi.
Idealurile inițiale de colaborare globală au făcut loc unor coșmaruri logistice. Fiecare țară a insistat să contribuie cu componente critice, ceea ce a dus la o împărțire suboptimă a sarcinilor de fabricație. Magneții sunt împărțiți între Rusia, Uniunea Europeană, America, Japonia, China și Coreea de Sud. Rusia, Japonia și Europa împart sistemul de evacuare, în timp ce India și America împart sistemul de răcire. Invazia Rusiei în Ucraina a adăugat noi straturi de birocrație.
Competiția privată accelerează
În timp ce ITER se confruntă cu întârzieri, sectorul privat avansează rapid în domeniul fuziunii nucleare. Investițiile globale private în acest domeniu au crescut de la aproximativ 7 miliarde de dolari în 2024 la 10 miliarde de dolari în 2025. Commonwealth Fusion Systems, un startup american, se așteaptă să producă prima plasmă până în 2027. Comparativ, ITER nu va atinge acest stadiu înainte de 2033. Anda Bologa de la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene subliniază că Europa este mai dependentă de ITER în acest domeniu.
Proiectul ITER continuă să fie un simbol al cooperării științifice internaționale, însă este supus la multiple presiuni.
