După închiderea combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș, la finele anului 2021, România se confruntă cu o criză majoră de autosuficiență în sectorul agricol. Acordul de încetare a activității complexe produce, pe lângă impactul economic și social, un gol imens în disponibilitatea de fertilizanți pentru cele aproape 9 milioane de hectare de teren arabil, creând o dependență din ce în ce mai mare de importuri din străinătate.
Impactul asupra sectorului agricol și a securității alimentare
În ultimii cinci ani, România a fost profund afectată de reducerea capacității de a produce îngrășăminte chimice necesare pentru culturile agricole locale. În 2021, combinatul Azomureș, unul dintre cei mai importanți producători din Europa de Est, și-a oprit complet activitatea, lăsând o gaură uriașă în piața internă. Potrivit statisticilor oficiale, această dispariție a dus la scăderea considerabilă a autoaprovizionării, România fiind nevoită să importe o parte semnificativă din fertilizanți pentru a susține cele aproape 9 milioane de hectare de teren arabil.
„Lipsa capacităților locale de producție de îngrășăminte chimice a crescut dependența de importuri, ceea ce vulnerabilizează securitatea alimentară a țării”, explica recent un expert în domeniu. În condițiile în care costurile de transport și fluctuațiile globale ale prețurilor au devenit frecvente, agricultorii români trebuie acum să plătească mult mai mult pentru inputurile necesare, ceea ce determină o creștere a costurilor de producție și, implicit, prețurilor la produse alimentare de pe piața internă.
Reconfigurarea sectorului și perspectivele pe termen lung
Reacțiile sectorului agricol la această criză sunt diverse, dar un lucru este clar: dependența de importuri nu poate fi menținută pe termen lung. Mulți specialiști insistă asupra faptului că, pentru a evita repetarea situației, România trebuie să investească în revitalizarea industriei de îngrășăminte locale și în tehnologii alternative, precum fertilizarea organică sau utilizarea mai intensă a resurselor proprii.
De asemenea, mediul de afaceri și autoritățile publice au început să caute soluții concrete pentru redresarea industriei. Se discută despre oportunități de relansare a combinatului Azomureș, precum și despre proiecte de înnoire a infrastructurii de producție, pentru a diminua dependența față de importuri și a asigura o aprovizionare stabilă și sustenabilă.
Pe termen mediu și lung, perspectiva pare a fi una în care România trebuie să devină mai rezilientă în fața crizelor globale. Într-o economie în continuă schimbare, dispariția unei companii atât de importante evidențiază urgent necesitatea unei strategii naționale de dezvoltare a industriei chimice și agricole, în paralel cu promovarea inovației și a tehnologiilor durabile.
În acest context, autoritățile au semnalat recent că vor intensifica eforturile pentru atragerea de investitori în domeniul fertilizanților, precum și pentru stimularea cercetării și dezvoltării în sectorul agrochimic. Alegerea de a investi în sustenabilitate devine astfel o prioritate, în speranța de a evita pe viitor situații similare și de a garanta o mai mare autonomie pentru agricultura românească.
Criza de la Azomureș a fost un semnal de alarmă pentru toate instituțiile implicate, dar și pentru agricultorii români, care trebuie să se adapteze noilor realități. Deși remediile nu sunt imediate, perspectivele de redresare dar și de modernizare a industriei agrochimice dau ultimei luni un caracter de tranziție, în care România are nevoie de soluții strategice și o viziune clară pentru a-și putea asigura suficiența alimentară și independența economică.
