Inteligența artificială schimbă modul în care se dezvoltă medicamentele, reducând considerabil timpul și costurile tradiționale. Până acum, procesul de creare a unui medicament dura între 10 și 15 ani, cu un cost de peste 2,6 miliarde de dolari, însă tehnologia începe să îmbunătățească semnificativ aceste cifre. În prezent, peste 200 de medicamente dezvoltate cu sprijinul AI se află în diverse faze ale testelor clinice, ceea ce marchează o schimbare notabilă în industria farmaceutică.
De la milioane la câteva zeci de molecule
Producătorii farmaceutici recurg din ce în ce mai frecvent la inteligența artificială generativă pentru a accelera procesul de descoperire a noilor medicamente. Un exemplu concret este colaborarea dintre NOVARTIS și tehnologia AI, în cadrul căreia au fost analizate aproximativ 15 milioane de compuși potențiali pentru tratarea bolii Huntington. În loc să testeze mii de substanțe în laborator, cercetătorii au lucrat cu numai 60 de molecule, dintre care una s-a dovedit promițătoare pentru a ajunge în creier, unde este nevoie de tratament.
Aceasta reprezintă o evoluție semnificativă față de metodele clasice, deoarece AI nu “ghicește” formulele chimice, ci simulează modul în care acestea ar funcționa în organism. Astfel, pot fi anticipate din faza virtuală moleculele care au cele mai mari șanse de a funcționa și eșecurile încă dinainte de a fi incluse în teste pe suport biologic, economisind ani și sume considerabile.
Impactul AI asupra fazelor clinice și viitorul medicinei
Până în primele luni ale anului 2026, peste 200 de medicamente au fost dezvoltate cu ajutorul inteligenței artificiale și sunt în diverse faze de testare clinică, de la etapele timpurii până la cele avansate. Estimările arată că succesul pentru medicamentele create cu sprijinul AI în faza întâi de studii clinice variază între 80-90%, comparativ cu aproximativ 40% în cazul metodelor tradiționale.
Demis HASABIS, directorul GOOGLE DeepMind, compania care a creat ALPHAFOLD, programul care a rezolvat problema structurii proteinelor după aproape 50 de ani de încercări, a declarat că anticipează ca în cursul anului 2026, primul lot de medicamente proiectate integral cu ajutorul AI să poată intra în studii clinice. Aceste tratamente vizează domenii precum oncologia, bolile cardiovasculare și bolile neurodegenerative.
Progresele tehnologice se bazează pe utilizarea unor platforme multiple, ce combină chimie generativă, tehnologii care pornesc de la biologia bolii și modele fizice care simulează interacțiunile moleculare. În cazul companiei INSILICO MEDICINE, rezultatele pozitive din faza a II-a de testare pentru un medicament împotriva fibrozei pulmonare idiopatice indică posibilitatea unei abordări eficiente, folosind AI, pentru boli considerate până acum fără tratament eficient.
Este clar, însă, că AI nu înlocuiește în totalitate expertiza umană. Complexitatea biologiei umane impune totuși o nevoie de cercetare rigurosă, iar descoperirile realizate virtual trebuie validate riguros în studiile clinice. Potrivit specialiștilor, AI oferă un instrument de navigare mai eficient în această complexitate, dar nu elimină cadrul riguros de cercetare.
Această tehnologie poate reduce semnificativ costurile procesului de descoperire a medicamentelor, estimările arătând o reducere cu până la 70%. Pentru pacienți, această eficiență poate însemna timp câștigat și acces mai rapid la tratamente pentru boli rare sau incurabile, fapt deja manifestat în unele studii clinice cu sprijinul inteligenței artificiale. În luna aprilie 2026, autoritățile din domeniul sănătății din mai multe țări monitorizează cu atenție cele peste 200 de medicamente aflate în studii clinice, dezvoltate cu sprijinul tehnologiei AI.



