Conform Economistul.ro: Industria europeană încotro: Polonia accelerează, România retrogradează
Reducerea producției industriale în Uniunea Europeană, deși un semnal de alarmă, nu este cea mai gravă veste pentru România. Problema reală constă în faptul că, în timp ce economia europeană încetinește, state precum Polonia transformă această conjunctură într-o oportunitate de consolidare industrială, lăsând România într-o poziție tot mai dificilă în competiția regională.
Efecte divergente în fața aceleiași crize
Statisticile Eurostat arată că producția industrială a Uniunii Europene a înregistrat o ușoară scădere în lunile mai și iunie. Aceasta reflectă impactul costurilor ridicate la energie, al incertitudinilor geopolitice și al unei cereri externe temperate. Totuși, o analiză atentă a datelor dezvăluie că această încetinire nu afectează în mod egal toate economiile continentale. Unii jucători consolidează, alții pierd teren.
Polonia: Partener strategic și motor de creștere
Dintre economiile Europei Centrale și de Est, Polonia se distinge prin reziliența sa industrială. Creșterea producției nu este un accident, ci rezultatul unei strategii consistente pe termen lung, axată pe investiții productive, infrastructură logistică, absorbție eficientă a fondurilor europene și dezvoltarea capitalului industrial autohton. Polonia nu produce doar pentru piața internă, ci este un partener esențial în lanțurile globale de valori și un exportator semnificativ către restul Europei. În timp ce alte economii europene își redefinesc modelele industriale, Varșovia demonstrează că industria rămâne o bază solidă pentru prosperitate.
Cehia și Ungaria: Consolidare și atragere de investiții
Cehia, una dintre economiile cu cea mai mare densitate industrială din UE, își conservă avantajele prin specializare tehnologică, integrare profundă în industria europeană și investiții continue în productivitate. Chiar și în perioade de încetinire, economia cehă generează valoare adăugată ridicată prin sectoare competitive. Inflația în Cehia este cea mai mică din UE, de 1,1%, comparativ cu 9,2% în România. Ungaria, pe de altă parte, se concentrează pe atragerea investițiilor străine directe, în special în sectoarele automobilului electric și al bateriilor. Acest model comportă vulnerabilități legate de dependența de marii investitori, dar oferă o capacitate notabilă de a atrage proiecte industriale de anvergură într-un timp scurt, un aspect pe care România încă îl urmărește fără o strategie coerentă.
România pierde teren unde ar trebui să câștige
Problema majoră pentru România nu este că industria traversează o perioadă dificilă, ci că, în timp ce economiile concurente folosesc această conjuncție pentru a-și consolida capacitățile productive și a câștiga noi segmente de piață, industria românească evoluează sub nivelul anilor anteriori, fără semnale convingătoare de schimbare structurală. Această situație nu poate fi explicată doar prin contextul european. România dispune de o piață internă mare, resurse energetice diversificate, o poziție geografică favorabilă și capital uman competitiv. Cu toate acestea, transformarea acestor avantaje într-o bază industrială solidă este obstrucționată de probleme legate de calitatea politicilor publice, mai degrabă decât de lipsa resurselor.
Consumul, insuficient pentru producția viitorului
De ani de zile, economia românească a fost stimulată de creșterea consumului intern, strategie care a adus rezultate pe termen scurt, dar nu și o dezvoltare proporțională a capacităților productive. Creșterea consumului în detrimentul producției duce la o dependență de importuri și la un deficit comercial inevitabil. Această formulă funcționează în perioade de expansiune, dar își arată limitele atunci când cererea europeană scade și competiția pentru investiții industriale se intensifică. Statele care au investit în fabrici, tehnologie și productivitate câștigă cote de piață, în timp ce economiile dependente de consum se confruntă cu inflație, deficite externe și încetinirea creșterii. Europa intră într-o etapă în care reindustrializarea este o necesitate strategică, favorizând statele capabile să producă eficient și cu valoare adăugată superioară. Întrebarea esențială pentru România este de ce, în fața aceleiași provocări, alte țări avansează, în timp ce noi rămânem în urmă.
Sursa: Economistul.ro
