650.000 de oameni, aproape invizibili pentru elitele politice, trăiesc în izolare socială și medicală, devenind simbolul unei politici de segregare socială și sănătate
În ultimii ani, un fenomen dureros s-a instaurat în societatea românească: sute de mii de oameni au fost marginalizați sistematic, astăzi numărându-se aproape 650.000 de coasigurați la sănătate, oameni ținuți în umbra siguranței medicale, dar departe de orice șansă reală de a-și recăpăta independența. Acești oameni, adesea vârstnici, bolnavi sau cu dizabilități, au fost plasați în postura de vulnerabili perpetuă, victime ale deciziilor politice care au avut drept scop, aparent, menținerea unei anumite stabilități sociale, dar, de fapt, au păstrat un sistem în care aceștia devin victime pasive, chiar în numele voturilor lor.
O strategie a controlului social și al fragilității induse
Această situație nu este una întâmplătoare. La nivel oficial, s-a optat deliberat pentru menținerea unei mase de oameni în pragul sărăciei și al bolii, pentru a-i putea manipula și pentru a-i ține aproape, într-un stat de supraviețuire efemeră. De exemplu, decizia de a păstra această categorie de coasigurați a fost justificată de reprezentanții guvernamentali ca fiind o măsură de compatibilizare a sistemului, dar în realitate a fost o metodă de control social, menținându-i pe acești oameni într-o zonă de confort, dar și de vulnerabilitate permanentă.
Aceste decizii au fost luate pe baza unor studii socio-profesionale bine documentate de către politicieni, care au decis că un număr de aproximativ 650.000 de persoane pot fi mereu influențate, dacă nu chiar speriați, de la distanță, pentru a-și asigura un vot, sau pentru a evita conflictul politic și social. În același timp, aceste decizii au dus la o transformare subtilă a societății: oamenii aceștia nu mai sunt percepuți ca cetățeni cu drepturi, ci ca niște simple cifre în contabilitatea sistemului de sănătate.
Responsabilitatea politicienilor: un act de conștiință și umanitate ignorată
Este de neînțeles cum politicienii, care au avut responsabilitatea de a asigura o protecție reală pentru acești oameni, au preferat să tacă și să păstreze tăcerea printre politruci, în loc să adopte măsuri concrete pentru a-i scoate din această spirală a neputinței. Cu fiecare an care a trecut, astfel de decizii devin mai greu de anulat, iar impactul asupra vieților acestor oameni devine din ce în ce mai profund.
„Doamnelor şi domnilor foşti coasiguraţi, dumneavoastră aţi fost antrenaţi de politicieni să internalizaţi acest statut de coasigurat nu doar în relaţia dumneavoastră cu asigurarea socială la sănătate, ci în relaţia profundă cu societatea,” avertizează un critic al sistemului, evidențiind că această segregare nu se limitează la aspectul material, ci se extinde și în percepția socială și identitară a celor afectați.
Odată cu implementarea legii recente – Legea 141 din 2025 –, schimbările în finanțarea sistemului de sănătate au fost cele mai profunde din ultimii 27 de ani. În cadrul noului sistem, acești coasigurați câștigă o poziție mai fragilă, fiind în continuare legați de un sistem care îi menține departe de siguranța și de drepturile materiale. Mai mult, decizia de a elimina categorii de contribuabili, precum cei asigurați obligatoriu, a fost percepută ca fiind una ratională și pentru binele comun, însă reflexia critică arată că, în lipsa unei analize a impactului social, această măsură poate fi un nou pas spre accentuarea excluziunii.
Ce se ascunde în spatele deciziilor tehnocratice și politice
Dincolo de discursurile oficiale, această situație reflectă o lipsă de curaj moral și responsabilitate. Mulți foști conducători ai CNAS, responsabili de gestionarea fondurilor și politicile de sănătate, au preferat să nu vorbească public despre această problemă, temându-se de consecințe sau de reacția pasivă a societății. Însă, cei care au avut acces la poziții cheie și nu au făcut nimic, devin complice, în mod subtil, la perpetuarea injustiției sociale.
În timp ce sistemul financiar devine tot mai complex, iar fondurile se reumplu din surse tot mai diverse, impactul asupra acestor oameni vulnerabili rămâne ascuns, iar cazul lor devine o amintire tristă a deciziilor nepăsării și indolenței politice.
Perspectiva în schimbare și responsabilitatea civică
Situația actuală solicită mai mult decât orice un angajament moral și acțiuni concrete pentru a restaura dreptul acestor oameni la o viață demnă, la sănătate și la integrare socială. Deși legea a adus unele modificări, iar discuțiile despre reformare sunt tot mai intense, rămâne clar că, pentru schimbarea adevărată, trebuie să trecem dincolo de retorici și să punem în centrul dezbaterii responsabilitatea morală a celor care administrează resursele și decizia politică.
Nu este întâmplător că, în acest climat, unii politicieni și tehnocrați preferă să tacă, sperând că problemele vor fi uitate sau că nu le vor fi atribuite fiindcă nu au curajul de a lua inițiativa. Însă, conștiința colectivă a societății trebuie să se trezească, atinând rădăcina acestei inechități sociale și reafirmând că, în fața unei societăți democrate reale, nimeni nu poate fi lăsat în fondoarele marginalizării, indiferent de numărul de voturi sau de interese de moment.
