Iranul plonjează în incertitudine politică după moartea liderului suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, într-un moment în care regimul se confruntă cu multiple crize interne și externe. În timp ce lumea privește cu atenție cine va prelua controlul, forțele de securitate iraniene par să fie învăluite într-un haos de neimaginat, iar regimul pare să fi fost aproape de o fractură profundă.
Conducerea după decesul liderului suprem
După dispariția lui Khamenei pe 28 februarie, scena politică iraniană este dominată de întrebări fără răspuns. În mod tradițional, conducerea supremă a Iranului a fost concentrată în mâinile liderului religios, dar moartea sa a deschis un vid de putere, ale cărui consecințe sunt încă greu de estimat. În centrul disputelor se află figura controversată a fiului lui Khamenei, Mojtaba, recent numit lider suprem, dar care nu a apărut în public de la atentatul aerian ce i-a ucis tatăl.
Este considerat mai radical decât tatăl său, legăturile sale cu Gardă Revoluționară, organizație milițiană și paramilitară cu influență imensă, sugerează că această structură militaro-politică ar putea să preia controalele esențiale ale statului. Cu toate că oficial, Mojtaba se ocupă de forțele armate și de programul nuclear, există îngrijorări generale cu privire la adevărata lui putere, mai ales că el nu și-a expus intențiile sau viziunea public.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost printre cei mai vocali observatori, afirmând recent: „Nu sunt sigur cine conduce Iranul acum. Mojtaba, ayatollahul înlocuitor, nu și-a arătat fața. L-ați văzut? Noi nu l-am văzut, și nu putem garanta ce se întâmplă exact acolo”. Asemenea, comentariile sale reflectă și o realitate periculoasă în care regimul pare să fie în derivă, lipsit de un lider clar, iar forțele armate și cele parapetice își păstrează controlul, în timp ce scena politică se află în stare de confuzie.
Garda Revoluționară, acum „stat în stat”
Pentru cercetători și analiști strategici, Garda Revoluționară Islamică (IRGC) nu mai reprezintă doar o organizație de sprijin pentru regimul clerical. Aceasta a devenit, în anumite cercuri, echivalentul unui stat în stat. Unii experți susțin că această structură militaro-politică, formată după Revoluția din 1979, a preluat în mod treptat și determinat controlul asupra întregii țări. „Garda Revoluționară este acum statul”, afirmă Ali Vaez, director pentru proiectul Iran al International Crisis Group, subliniind că, în actualul context, această organizație are în mâini câmpul de joc al puterii.
Susținerea sa se bazează pe faptul că, anterior, conducerea civilă se afla subordonată total liderului suprem, iar Garda avea poziția de a doua ca influență. În prezent, însă, situația s-ar fi schimbat, și pentru mulți specialiști, această forță militară pare să fi preluat frâiele și să dirijeze politicile interne și externe ale regimului.
De asemenea, sprijinul pe care Garda îl acordă „Axei Rezistenței”, susținând grupări precum Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen sau guvernul Bashar al-Assad, a consolidat poziția acesteia ca principal actor pe scena regională. În plus, controversele legate de activitățile nucleare și de securitate au adâncit și mai mult aceste tensiuni.
Criza de comandă și perspectivele viitoare
Pe măsură ce liderul suprem a pierit și regimul trece printr-o perioadă de volatilitate extremă, sursele independente și experții sunt de acord că Iranul se află într-un moment de răscruce. Potrivit premierului israelian, „structura de comandă și control a Iranului este într-un haos total”, și există temeri că această conflictualitate va duce la instabilitate sau chiar la decalajul rapid între poziția oficială și cea reală.
Mai mult, rapoartele recente indică faptul că și Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în atacul care l-a ucis pe tatăl său, ceea ce complică și mai mult situația. Cercetătoarea Burcu Ozcelik, de la Royal United Services Institute, atrage atenția că eliminarea liderilor de top va avea efecte dure și pe termen lung asupra teocrației, iar schimbările pot dura ani, nu săptămâni sau luni.
Iranul se află acum într-o etapă de redefinire a puterii și influenței, iar evoluțiile și deciziile ulterioare vor fi decisive pentru viitorul regimului. În timp ce regimul caută să-și păstreze controlul, întrebarea cine va ieși câștigător din această situație rămâne deschisă, în timp ce tensiunile din regiune continuă să escaladeze.
