Hoți mascați au jefuit o sucursală bancară din Napoli, intrând ca niște clienți obișnuiți
Un jaf spectaculos a avut loc într-o sucursală Credit Agricole din Napoli, Italia, unde hoții au reușit să intre în bancă aparent fără probleme, simulând statutul de clienți. Incidentul s-a petrecut joi, 16 aprilie, și a fost surprins de camerele de supraveghere. Autoritățile au demarat o anchetă amplă pentru a identifica și prinde membrii grupării.
Jaful, surprins de camerele de supraveghere
Imaginile video arată trei membri ai bandei purtând salopete de muncitori și cu fețele acoperite de măști. Aceștia au intrat în bancă, amestecându-se cu clienții. Anchetatorii analizează înregistrările și încearcă să reconstituie traseul folosit de hoți pentru a fugi. Carabinierii, alături de specialiști, au explorat tunelurile subterane prin care aceștia au evadat.
Geologul Gianluca Minin a oferit detalii despre modalitatea de operare a bandei. Acesta a menționat că tunelul spre bancă a fost săpat manual, având o lungime de 12 metri și o înălțime de 70-90 de centimetri. „Sunt experți, având în vedere că au operat într-un mediu periculos, unde exista risc de prăbușire”, a declarat specialistul. Se estimează că pregătirea jafurilor a durat săptămâni întregi.
Zeci de casete de valori, sparte
Până în prezent, anchetatorii au confirmat că aproximativ 40 de casete de valori au fost jefuite, însă numărul ar putea crește pe măsură ce titularii conturilor își verifică bunurile. Valoarea totală a prejudiciului nu a fost încă stabilită. Autoritățile analizează amprentele găsite pe un generator și pe uneltele folosite în subteran.
Martorii prezenți în bancă au relatat că hoții i-au liniștit pe cei aflați acolo, asigurându-i că nu vor fi răniți. Aceștia aveau arme asupra lor, dar nu este clar dacă erau reale sau de jucărie. Angajații și clienții au fost închiși într-o încăpere, în timp ce atacatorii au coborât în seiful unde se aflau casetele de valori.
Probleme la despăgubiri pentru clienți
Hoții s-au concentrat asupra casetelor care nu erau depozitate în dulapuri blindate. Este vorba despre aproximativ 300 de casete provenite de la o altă sucursală a băncii, care fusese închisă cu doi ani în urmă și relocate în sucursala jefuită. Acestea nu beneficiau de același nivel de protecție.
Pentru clienții afectați, situația este complicată în privința despăgubirilor. Polița de asigurare a băncii acoperă până la 52.000 de euro pentru fiecare casetă, dar procedura de recuperare a prejudiciului nu este simplă. Clienții trebuie să demonstreze valoarea bunurilor depozitate și să depună o plângere, însoțită de un inventar. Compania de asigurări poate accepta cererea integral sau poate face o contraofertă. În lipsa unui acord, cazul poate ajunge în instanță.
Sursa: Libertatea


