Descoperire arheologică inedită în Polonia: gene vechi de 3.000 de ani deschid o fereastră spre societățile preistorice de la marginea Europei Centrale
O echipă internațională de arheologi și cercetători în științe umane a realizat o analiză revoluționară asupra adaptabilității și modului de viață al comunităților preistorice din nord-centrul Poloniei, folosind tehnici moderne de investigare genetică și antropologică. Descoperirile, publicate recent în revista Royal Society Open Science, aduc la lumină aspecte necunoscute despre modul în care aceste societăți, considerate “suburbane” față de centrul cultural al Europei Centrale, au evoluat și s-au adaptat în perioada cuprinsă între 4100 și 1230 î.Hr.
O societate distinctă, în afara cercului cultural principal
Comunitatea culturii ceramicii cordate, care a pășit în această regiune în jurul anului 2800 î.Hr., reprezintă un exemplu de societate de periferie culturală. Considerată metaforic ca o “societate suburbană”, această cultură a dezvoltat propriile traditii și practici, diferite de cele ale centrarelor culturale mai influente ale epocii. Cercetările au analizat ADN-ul a 60 de indivizi proveniți din diferite localități, lucru extrem de valoros pentru înțelegerea modului în care aceste comunități își procurau hrana și gestionau resursele.
Ce spun genele vechi de 3.000 de ani despre alimentație și stil de viață
Îmbinând arheologia cu antropologia, cercetătorii au utilizat tehnici avansate precum datarea cu radiocarbon și măsurători izotopice pentru a reconstitui dieta și practicile agricole. Rezultatele indică faptul că aceste comunități de pe marginea Europei Centrale aveau un mod de viață adaptat și diferit de cel al altor grupuri de la acea vreme. În loc să pășească pe pajiști largi pentru pășunat sau pentru cultivarea cerealelor, primele indicii sugerează că animalele erau pășunate în păduri și în văile umede de lângă râuri, departe de terenurile fertile și cultivate de fermierii din zonele centrale.
De-a lungul secolelor, aceste comunități au început să adopte practici similare celor ale vecinilor agricultori, indicând o posibilă evoluție către o cultură mai integrată sau, cel puțin, către o adaptare strategică la condițiile locale. “Regiunea a devenit un spațiu al diversității și al adaptării”, explică specialiștii, sugerând că aceste comunități au fost capabile să se dezvolte independent, depășind izolarea inițială.
Dinamica consumului de mei și diversitatea ritualurilor funerare
O descoperire deosebit de interesantă a fost legată de utilizarea meiului, o cereală care a jucat un rol vital în dieta a numeroase populații din Eurasia. Deși meiul a fost adoptat rapid în alte regiuni, în nord-centrul Poloniei perioada de tranziție a arătat o diversitate remarcabilă. Analizele isotopice au indicat că, începând cu 1200 î.Hr., unele comunități consumau cereală, în timp ce altele o evitau cu strictețe.
Această divergență nu s-a limitat doar la alimentație, ci a influențat și tradițiile funerare. Cercetătorii au identificat diferențe semnificative între practicile de incinerare și îngropare. Unele grupuri reveneau la practici mai vechi, în timp ce altele își schimbau ritualurile, introducând gropi alungite neobișnuite, în care morții erau depuși cu picioarele lipite. Astfel de detalii reflectă nu doar aspecte religioase, ci și diferențe de statut social și identitate culturală, sugestiv pentru complexitatea acelor societăți.
Inegalități sociale și strategiile de supraviețuire
Analiza colagenului osos, chemată și analiză izotopică a azotului, a dezvăluit diferențe de acces la proteinele animale, indicând o ierarhizare socială subtilă. În unele cazuri, anumite persoane beneficiau de o dietă bogată în carne și proteine, în timp ce altele aveau o alimentație mai săracă. Aceste diferențe sunt susținute și de mormintele mai modeste, uneori cu bunuri funerare puține, care reflectă statutul social diferit și posibilele inegalități între membrii comunității.
Astfel, aceste comunități au navigat în mod subtil și complex printre nevoile lor de adaptare la mediul înconjurător, arătând că societățile preistorice nu erau monolitice, ci extrem de dinamic și diversificate. În ciuda izolării relative față de centrul cultural al Europei, aceste grupuri au dezvoltat propriile strategii de supraviețuire, învățând cum să folosească resursele locale în mod eficient și să-și definească identitatea socială și culturală.
Perspectiva asupra societăților din nord-centrul Poloniei nu încetează să surprindă cercetătorii, care cred că aceste descoperiri deschid noi perspective pentru înțelegerea modului în care comunitățile antice au reușit să se adapteze și să evolueze în condiții considerate, până acum, marginale. Viitoarele cercetări vor fi esențiale pentru a descifra mai profund mecanismele de supraviețuire și integrare a acestor societăți în peisajul cultural al Europei preistorice.
