Fosila „celei mai bătrâne caracatițe” a fost de fapt o rudă a nautilului: o descoperire uimitoare
O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, inclusă chiar și în Guinness World Records, s-a dovedit a fi, de fapt, cu totul altceva. Cercetătorii au descoperit că știința a fost victima unei identificări greșite, adevărata natură a fosilei fiind ascunsă de procesele de descompunere care au avut loc înainte de fosilizare. Analizele moderne au arătat că creatura nu aparține clasei cefalopodelor, ci este o rudă a nautilului.
Tehnici moderne dezvăluie adevărul
Folosind tehnici moderne de imagistică cu sincrotron, cercetătorii au analizat fosila veche de 300 de milioane de ani. Ei au descoperit dinți minusculi conservați, ceea ce a dus la concluzia că Pohlsepia mazonensis nu era o caracatiță, ci un animal înrudit cu nautilul. Acesta din urmă este o creatură marină cu mai multe tentacule și cochilie externă. Descoperirea, publicată în Proceedings of the Royal Society B, oferă cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid din registrul fosilier.
Conform autorului principal al studiului, Thomas Clements, „se pare că cea mai faimoasă fosilă de caracatiță din lume nu a fost niciodată o caracatiță. Era o rudă a nautilului, aflată în descompunere timp de săptămâni întregi înainte de a fi îngropată și conservată în rocă, iar acest proces a făcut-o să semene uimitor de bine cu o caracatiță.” Fosila, descoperită în statul Illinois, SUA, fusese analizată pentru prima dată în anul 2000. Interpretarea inițială a fost că avea opt brațe și alte caracteristici specifice caracatițelor, ceea ce sugera o apariție mult mai timpurie a acestor specii.
Cum a fost posibilă confuzia
Abia tehnologiile moderne au permis o reevaluare completă. Cercetătorii au folosit imagistica cu sincrotron pentru a „scana” structuri invizibile la suprafață. Rezultatul-cheie a fost descoperirea unei radule – o structură de hrănire specifică moluștelor, cu dinți. Numărul și forma acestor „dinți” au exclus complet ipoteza unei caracatițe. Nautiloidele au aproximativ 13 dinți, în timp ce caracatițele nu au mai mult de 7 sau 9.
Dinții descoperiți corespund perfect cu cei ai unei alte fosile cunoscute, Paleocadmus pohli, găsită în aceeași zonă. Cercetătorii au concluzionat că animalul s-a descompus parțial înainte de fosilizare, ceea ce i-a alterat forma și a dus la interpretarea greșită. Nautilul este o specie care există și astăzi, adesea numită „fosilă vie”. Fosilele de tip Paleocadmus descoperite reprezintă acum cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid cunoscută. Această descoperire schimbă semnificativ cronologia evoluției caracatițelor, sugerând că au apărut mult mai târziu, în perioada Jurasic.
„Este uimitor să ne gândim că un rând de dinți minusculi, ascunși în rocă timp de 300 de milioane de ani, a schimbat fundamental ceea ce știam despre momentul și modul în care au evoluat caracatițele”, a concluzionat Thomas Clements.
