Prima zi de școală devine din ce în ce mai diferită de imaginea clasică pe care o aveam cu toții. În timp ce copiii de odinioară pășeau timid în clasă, învățând numerele și literele pe bancă sau pe tablă, acum un fenomen aproape neașteptat a început să coloreze noul început școlar. Cadrele didactice din Marea Britanie trag un semnal de alarmă: un procent semnificativ dintre elevii de patru sau cinci ani intră în clasa pregătitoare fără abilități de autonomie considerate esențiale pentru școală. Imaginați-vă un copil care încearcă să deruleze o carte cartonată, ca pe un ecran de telefon, fiind un gest ce pare comic, dar care devine o realitate dureroasă.
Pe fondul acestei crize a autonomiei, raportul rezultatelor unui sondaj anual realizat de organizația Kindred Squared scoate la iveală o adevărată problemă de fond: aproape 37% dintre copiii de „reception” nu sunt pregătiți pentru mandatul școlar din punct de vedere al comunicării și autonomiei. Problema nu ține doar de abilități academice, ci mai ales de cele de bază, precum igiena personală, mâncatul independent sau exprimarea clară a nevoilor. În același timp, un procent alarmant, de 32%, încearcă să „fure” lectură, atingând și încercând să „deruleze” paginile unei cărți, ca pe un device digital.
Un factor major în această criză de abilități este timpul petrecut în fața ecranelor. În peste jumătate din cazul raportat, cadrele didactice spun că pierd aproape 1,4 ore zilnic doar pentru gestionarea accidentelor sau schimbarea scutecelor, iar alte 1 oră și jumătate se duce frecvent pe recuperarea abilităților de bază. Astfel, ore importante pentru joc, socializare și dezvoltare emoțională sunt redirecționate spre rutina de „reparare” a unor întârzieri care, pe termen lung, afectează întreaga experiență școlară a celor mici.
„Excesul de ecrane” nu este doar o explicație simplistă, ci un spike de conștientizare asupra unui sistem presant: resurse limitate, presiuni economice, părinți care muncesc din ce în ce mai mult și dificultăți în a stabili o bază comună de referință vizavi de ceea ce înseamnă, de fapt, a fi „pregătit pentru școală”. În opinia multor specialiști, această lipsă de sincronizare între percepțiile părinților și realitatea din clasă accentuează riscul unui decalaj în dezvoltare. Într-un sondaj, 88% dintre părinți afirmă că micuții lor sunt pregătiți pentru școală, iar 35% chiar consideră că sunt mai pregătiți decât majoritatea colegilor lor. În același timp, aproape toți părinții vor ghidaj concret, un set de repere clare privind abilitățile de bază pe care copiii trebuie să le aibă înainte de aventură.
Pentru guvernul britanic, această situație devine o țintă politică: până în 2028, autoritățile vor ca un procent de cel puțin 75% dintre copii să fie evaluați drept pregătiți pentru școală. În prezent, rezultatele sunt încurajatoare, dar nu suficiente, cu 68,3% dintre elevi bilanțizând nivelul bun de dezvoltare la finalul anului de „reception”. Investițiile în educația timpurie, în centre comunitare și în sprijinul pentru părinți devin esențiale pentru reducerea decalajelor rurale și urbane, precum și pentru construirea unui sistem de sprijin pentru cele mai vulnerabile categorii.
Însă, dincolo de măsurile politice, miza rămâne acasă. În fața celor mici, părinții pot începe chiar de acum să ia măsuri concrete pentru a construi autonomia. În exemple simple, precum mersul la toaletă, spălatul pe mâini sau mâncatul independent, se află potențialul de a reduce stresul din săptămânile de început de școală. În plus, reducând timpul petrecut în fața ecranelor și înlocuind această activitate cu jocuri și dialoguri cu copiii, se poate dezvolta limbajul și răbdarea. La fel de importantă este și familiarizarea cu o carte tipărită, în care copilul învață să răsfoiască, să urmărească o pagină și să vorbească despre imagini, dezvoltând astfel atenția și răbdarea.
Noile tendințe indică faptul că, pentru a face față acestei perioade de tranziție, e nevoie de o combinație între sprijinul sistemului și implicarea activă a părinților. Într-o lume în continuă schimbare, capacitatea de a construi autonomie de la cea mai fragedă vârstă devine una dintre cele mai valoroase „competențe de bază”—un adevărat „curriculum invizibil”, menit să ducă micii elevi spre o integrare mai ușoară și o învățare cu adevărat eficientă.
