Dezinvoltura autorităților academice duce la o erodare flagrantă a standardelor și a respectului față de sistemul universitar din România. În ultimele zile, o serie de decizii și declarații ale liderilor din învățământul superior au stârnit priviri increduloase din partea profesorilor și a reprezentanților comunității academice, demonstrând o tendință alarmantă de subminare a valorilor și mecanismelor de promovare în cercul universitar. O atitudine care de multă vreme provoacă nemulțumiri și temeri legate de direcția în care se îndreaptă învățământul superior românesc.
Prostirea standardelor sau schimbarea de paradigmă?
Un exemplu elocvent este recentul episod în care s-a propus și, parțial, s-a implementat reducerea sau eliminarea sporului pentru deținerea doctoratului. În loc să fie considerat un avantaj, titlul de doctor devine din ce în ce mai des o simplă formalitate, iar beneficiile aferente sacrificate în numele unei restructurări încă neclare a sistemului administrativ și bureaucrat. Surprinzător, unele decizii vin chiar din partea rectorilor care, aparent, ar trebui să apere interesele propriilor cadre didactice și integritatea procesului academic. În loc să fie o prioritate creșterea și recunoașterea valorii în cercul universitar, se ajunge la situații în care aceste „sporuri” sunt pur și simplu tăiate.
Cum am ajuns să punem în pericol propriul sistem?
De câțiva ani, se observă o scădere a standardelor dincolo de orice limită de bun simț. La început au fost discursuri și măsuri controversate, iar acum se pare că aceste practici sunt acceptate chiar și de cele mai înalte foruri universitare. Unele rectoare și oficiali din educație permit măsuri care nu doar că slăbesc sistemul, ci îl și degradează și mai mult, în timp ce profesorii nu îndrăznesc să protesteze pentru că majoritatea acționează sub presiunea unor interese ascunse sau, pur și simplu, din frica de represalii.
O situație cel puțin contradictorie: rectorii, care ar trebui să fie apărători ai integrității academice și a statului de drept în educație, se prefigurează uneori ca cei care dau mâna cu mecanismele de reducere a drepturilor și beneficiilor cadrelor didactice. Cei care susțin această schimbare argumentează că e nevoie de „realiniere cu standardele europene”, dar ceea ce se vede, mai ales în declarații și decizii concrete, este un proces de decuplare de valorile fundamentale ale învățământului superior: merit, recunoaștere și respect.
Ce urmează pentru sistemul universitar românesc?
Acest curent de dezinteres față de valorile fundamentale și de renunțare la sporurile și drepturile cadrelor didactice trebuie să fie analizat în contextul nu doar al reformelor haotice, ci și al crizei de încredere a societății în instituțiile de învățământ. Profesorii univeristari simt acum că, în unele cazuri, sunt pur și simplu puneți în situații umilitoare, în care nu li se mai respectă autonomia, ci li se impun decizii care contrazic orice principiu al demnității profesionale.
Dezvoltările recente arată clar că, în lipsa unor intervenții ferme și coerente, sistemul universitar românesc riscă să devină un teren de experiment pentru măsuri nefundamentate și, totodată, un peisaj în care valorile academice sunt umbrite, uneori chiar în numele „modernizării”. În condițiile unui mediu politic și administrativ instabil, menținerea standardelor și consolidarea autonomiei academice sunt mai importante ca niciodată, pentru a evita ca un sistem deja fragil să continue să se deterioreze.
Întrebarea rămâne: până unde se va mai tolera această degradare și cine va avea curajul să repare ceea ce a fost din ce în ce mai grav afectat? La nivel oficial, vocile critice abia dacă reușesc să fie auzite, iar semnele de întrebare asupra direcției învățământului superior sunt din ce în ce mai evidente. Răspunsul ar putea veni doar odată cu o reconsiderare profundă a valorilor fundamentale și cu o reafirmare a rolului esențial al învățământului superior în societatea românească.
