Descoperire arheologică din centrul Chinei răstoarnă prejudecăți despre evoluția tehnologică a hominizilor din Asia de Est, arătând că, acum 160.000 de ani, aceștia erau capabili de planificare și inovație în crearea uneltelor. Până recent, se considera că performanțele tehnologice avansate sunt un atribut exclusiv al hominizilor din Africa și Europa, în timp ce în Asia Estică inovația s-ar fi manifestat într-un mod mai lent și mai rudimentar. Noua cercetare, însă, deschide o perspectivă diferită asupra acestei regiuni, sugerând existența unor comunități sofisticate, chiar dacă încă aproape necunoscute, ce aveau deja o tradiție avansată în manufactura pietrei.
### Aflarea la Xigou: un sit de peste un secol de descoperiri
Situația de la Xigou, situată în provincia Henan, în inima Chinei, a revoluționat modul în care privim evoluția umană în această parte a lumii. O echipă internațională de arheologi a excavat acolo peste 1.200 de artefacte din piatră, datate între 160.000 și 72.000 de ani, o perioadă în care se credea că tehnologia umană era încă rudimentală în Asia de Est. Materialele, în special cuarțul și cuarțitul, sunt dure, iar cioplirea lor necesită abilități tehnice avansate, ceea ce face diversitatea obiectelor și funcționalitatea lor și mai remarcabile.
Ceea ce face descoperirea cu adevărat semnificativă sunt uneltele compozite, care par să fi fost fixate pe mâneri din lemn sau alte materiale organice. Imaginile cu artefacte indică faptul că hominizii din acea perioadă aveau deja abilitatea de a produce și utiliza unelte sofisticate, cu multiple etape de fabricație și standardizare. În multe cazuri, aceste obiecte sunt fragmente mici, dar fiecare dintre ele reprezintă o etapă în procesul de transformare a materiei brute în unelte destinate unor activități precise, precum tăierea, răzuirea sau perforarea.
### Inovație și planificare cu 100.000 de ani înaintea așteptărilor
Pentru mult timp, se credea că Asia de Est a fost întotdeauna în urma vestului în ceea ce privește inovația tehnologică, fiind privită ca o regiune în care uneltele erau simple, limitându-se la forme de bază. În acest context, apariția uneltelor compozite, precum cele descoperite la Xigou, reprezintă o adevărată revelație. Nu doar că indică existența unor abilități cognitive avansate, dar și arată că aceste comunități aveau capacitatea de a produce și de a perfecționa tehnologii complexe, cu pași mici, dar siguri.
Un aspect esențial constă în urmele de uzură microscopice de pe artefacte, care sugerează utilizarea unor unelte pentru prelucrarea lemnului și a materialelor vegetale. Acest fapt argumentează ideea că aceste comunități aveau nu doar unelte pentru simpla supraviețuire, ci și un comportament tehnologic avansat, menit la îmbunătățirea constantă a instrumentelor și, implicit, a modului de viață. În plus, cercetările indică faptul că aceste grupuri de hominizi ar fi avut creiere mai mari decât cele asociate de obicei cu tehnologie avansată, fiind astfel posibile un nivel mai ridicat de planificare și de transmitere a cunoștințelor.
### Cine au fost creatorii acestor artefacte și ce urmează?
Întrebarea care persistă acum este cine anume a creat aceste unelte. În lipsa unor fosile umane asociate direct și fără echivoc, nu se poate atribui cu certitudine unui anumit grup, însă ipotezele indică posibilitatea implicării denisovanilor sau altor populații arhaice, încă invizibile în peisajul genetic și arheologic. Dacă aceste unelte au fost realizate de denisovani, atunci cu siguranță această rasă, veche de sute de mii de ani, avea capacitatea tehnologică și cognitivă pentru a produce obiecte complexe, contrazicând ideea conform căreia evoluția tehnologică ar fi fost exclusiv apanajul Homo sapiens.
Discuțiile privind prezența Homo sapiens în regiune sunt încă în desfășurare, datele fiind variabile și interpretările multiple. Însă, noua descoperire indică o nevoie de reevaluare a întregii narrative despre dezvoltarea treptată a tehnologiei umane în Asia de Est. Viitoarele cercetări își propun să clarifice aceste aspecte: metodele arheologice de analiză a urmelor de adezivi sau fibre, precum și identificarea unor urme de ADN vechi, ar putea oferi pista de a lega aceste artefacte de anumite populații umane, fie ele arhaice sau moderne.
Pe măsură ce cunoștințele se adună, devine tot mai clar că evoluția tehnologică nu a fost un proces liniar și exclusiv occidental. În Asia de Est, odată cu aceste descoperiri, se adaugă un capitol nou, în care inovația și adaptabilitatea aveau deja același nivel de sofisticare ca și în alte zone ale globului, demonstrând că, în preistorie, nu există regiuni rămase în urmă, ci doar uniuni diverse ale inovației umane.
