Aristocrații purtau peruci din motive multiple, de la dorința de a imita un rege la nevoia de a ascunde afecțiuni medicale. Unul dintre principalii promotori ai acestei mode a fost Ludovic al XIII-lea al Franței, care a inițiat o tendință ce avea să influențeze secole de-a rândul moda și igiena personală.
Ludovic al XIII-lea și începuturile modei perucilor
Totul a început în secolul al XVII-lea, când Ludovic al XIII-lea, din cauza căderii părului, a început să poarte perucă. Curtea regală, fascinată de noul look impus de monarh, a adoptat rapid această modă. Fiul său, Ludovic al XIV-lea, a continuat tradiția, transformând perucile într-un simbol al statutului social înalt. Istoricii sugerează că pierderea părului lui Ludovic al XIII-lea ar fi putut fi cauzată de sifilis sau de tratamentele medicale agresive utilizate în acea perioadă.
Înainte de domnia lui Ludovic al XIII-lea, perucile erau purtate de o minoritate – persoanele cu păr roșcat, cei care sufereau de calviție și curtezanele. Cu toate acestea, exemplul regelui a schimbat radical percepția publică. La Paris, numărul peruchierilor a explodat, reflectând cererea crescută. Părul uman era cel mai valoros material, dar, din cauza costurilor ridicate, se foloseau și păr de cal sau de capră pentru clasele sociale mai puțin înstărite.
Perucile, între lux și igienă precară
În timpul lui Ludovic al XIV-lea, perucile „full-bottom” au atins apogeul popularității. Acestea erau extrem de voluminoase, necesitând uneori părul de la zece persoane pentru o singură perucă. Peruchierul regal, Georges Binet, ar fi declarat că ar fi dispus să radă capetele tuturor supușilor pentru a-și satisface regele.
Dincolo de rolul estetic, perucile aveau și un rol important în igiena precară a epocii. În secolul al XVII-lea, aglomerarea urbană și lipsa de igienă au favorizat răspândirea bolilor și a mirosurilor neplăcute. Perucile, rareori spălate, erau tratate cu pudre parfumate pentru a ascunde mirosurile. Acestea au devenit rapid un mediu propice pentru păduchi, iar tratarea lor era rudimentară.
Peruci și istorie: Simbol al excesului aristocratic
Pe lângă aspectele estetice și de igienă, perucile aveau și o funcție mai întunecată: ascundeau simptomele sifilisului. Boala, răspândită în Europa începând cu secolul al XVI-lea, provoca, printre altele, căderea părului și leziuni pe scalp. Peruca acoperea aceste semne, în timp ce pudra parfumată masca mirosul leziunilor.
Spre finalul Revoluției Franceze, extravagantul stil al perucilor a început să fie perceput ca un simbol al excesului aristocratic. Moda a fost treptat abandonată în favoarea simplității. În epoca lui Napoleon Bonaparte, perucile masive au devenit complet nepractice pe câmpurile de luptă, marcând sfârșitul definitiv al acestei tendințe istorice.
