O formațiune stâncoasă din Maroc, caracterizată de o textură ridată ce seamănă cu pielea de elefant, a determinat cercetătorii să reevalueze locurile potențiale unde ar fi putut trăi microbii antici. Descoperirea sugerează că ecosistemele microbiene ar fi putut prospera în medii mult mai adânci și mai întunecate decât cele tradițional acceptate, alimentate de surse de energie chimică mai degrabă decât de lumină solară.
Structuri microbiene în rocile jurasicice și interpretarea lor
În 2016, geologul Rowan Martindale a observat o roche sedimentară din Maroc acoperită de o textură ridată, asemănătoare cu pielea de elefant. Aceasta părea să fie fosilizată în mod clar, indicând prezența unor comunități microbiene. Acestea, de obicei, se formează prin creșterea microbilor pe sedimente și lasă în urmă modele distinctive.
Suprafața texturată a rocii din Maroc păstra un strat dens de viață microbiană care, după estimări, avea peste 180 de milioane de ani, fiind datată din timpul Jurassicului de început. În timp ce aceste modele sunt adesea considerate a fi rezultate ale activității microbiene, în cazul de față, contextul geologic contrazicea teoriile existente.
De regulă, aceste structuri microbiene din zonele adânci ale oceanelor, formate la mii de metri sub suprafață, sunt explicate prin procese fizice sau geologice cum ar fi alunecări de teren subacvatice. Însă Martindale a observat detalii care nu se încadrau în aceste tipare.
Reevaluarea mediilor de formare și rolul alunecărilor de teren
Cercetătoarea și colegii ei propun o interpretare diferită, sugerând că alunecările de teren subacvatice nu ar fi creat direct ridurile, ci ar fi permis aducerea de nutrienți pe fundul oceanului. Mulți microbii din ecosisteme chemosintetice se bazează pe substanțe chimice pentru energie, nu pe lumina soarelui.
Astfel, alunecările subacvatice ar fi furnizat o sursă de nutrienți necesari pentru creșterea microbilor, care, în absența luminii, obțineau energie din reacții chimice, cum ar fi chemosinteza. În mediile adânci și întunecate, acești microbi ar fi putut dezvolta comunități extinse, alimentate de compuși toxici precum sulf, ceea ce ar fi împiedicat alte organisme de a le perturba.
Martindale explică faptul că ecosistemele similare există și în prezent în oceanele moderne, unde covorașe microbiene prosperă în zone adânci, hrănindu-se cu energie chimică. Exemplele de astfel de ecosisteme includ fermele de balene, unde scheletele acestor mamifere scufundate devin zone de colonizare rapidă pentru microbii chemosintetici.
Implicații pentru înțelegerea vieții primitive și fosile
Descoperirea acestor structuri microbiene și integrarea lor într-un context geologic diferit poate avea implicații semnificative. Dacă organismele chemosintetice erau mai răspândite în trecut, e posibil ca fosilele formate în astfel de medii să fie mai frecvente decât se credea anterior.
Martindale notează însă dificultățile în identificarea acestor structuri, deoarece limbajul și terminologia folosită pot duce la interpretări eronate. Astfel, în lipsa unor descripții clare și a unei terminologii precise, există riscul ca microrocile de acest tip să fie considerate simple formațiuni fizice.
Aceste descoperiri pun sub semnul întrebării vechile paradigme despre condițiile de habitat ale microbilor primitivi. În mod specific, înțelegerea despre mediile unde s-au dezvoltat aceste organisme în epocile geologice ar putea fi extinsă, ceea ce va genera și reevaluări ale identității fosilelor microbiene găsite în diverse formațiuni sedimentare.
Pe 15 aprilie 2023, rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul științific, aducând un nou criteriu pentru interpretarea mediilor fosile și rolul microbiomului în formarea rocilor antice.
