În satele bănățene, Săptămâna Mare îmbină smerenia, rugăciunea și postul, însă Joia Mare rămâne momentul în care sacrul întâlnește practicile profane: în timp ce în biserici preoții pregătesc Sfânta Împărtășanie pentru tot anul, tinerii aprind focuri pe dealuri sau în cimitire, aducând lumină celor plecați, iar femeile vopsesc ouăle, deoarece vinerea neagră este o zi de rugăciune ce acompaniază slujba de Lamentație a Domnului.
Tradiții de Paște în Banat
Arhiepiscopul Timișoarei, preotul Zaharia Peres, spune că Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, când bucuria care umplea ulițele satului lasă loc liniștii și bunelor maniere, chiar și în rândul copiilor.
„În Duminicile Postului Mare, până la Florii, ulițele zumzăiau de activitate, într-un joc ritual numit ‘moșul și baba’ și acesta pornea în procesiune prin sat. Obiceiul se mai păstrează în Valea Almăjului”, își amintește el. Tineri îmbrăcați în tot felul de costume – polițiști, pompieri, moși și babe – purtau măști de pânză albă ca să nu fie recunoscuți. „Era un adevărat carnaval.”
Înarmați cu nuiele de salcie tăiate de pe malul râului, ei colindau satul în fiecare duminică după-amiaza. „Îi alergau pe cei care le ieșeau în cale, plesnind jucăuș băieții și sărutând fetele. Băieții nu scăpau până nu se costumau și se alăturau procesiunii. Era un obicei frumos”, spune părintele Zaharia. Își amintește că a făcut la fel: „Dacă vedeam că nu pot scăpa de plesniturile lor, mergeam acasă, mă îmbrăcam în cel mai ciudat veșmânt pe care puteam să-l găsesc, puneam o mască și ieșeam pe uliță. De data asta deveneam frați cu ei”. Seara, grupul se aduna la una dintre casele băieților pentru a povesti și a mânca mere și cartofi copți. „Era o veselie mare”, își amintește el.
Aceste procesiuni de carnaval durau până la Duminica Floriilor, când tot satul mergea la biserică. În ajun, copiii ajutau preotul să pregătească ramurile de salcie care erau binecuvântate și distribuite a doua zi.
Focuri și ritualuri în Joia Mare
Luni seara, focuri se aprindeau pe dealul unde se afla o cruce, anunțând Săptămâna Mare. Mai târziu, sătenii se adunau în jurul focurilor de la biserică, tineri și bătrâni deopotrivă, împărtășind povești despre Paște și Înviere.
În Joia Mare, lumina căpăta o semnificație simbolică – de la focul dimineții de la mormintele celor plecați până la amintirea lui Petru încălzindu-se la foc înainte de a-l renega pe Hristos.
„Seara se pregătea lemn de alun și înainte de răsăritul soarelui se aprindea focul în gospodărie”, relatează părintele Zaharia. „Mergeau la cimitir, tămâiau mormintele, rosteau Tatăl Nostru și ofereau milostenie pentru morți. Seara, tot satul era în biserică, participând la slujba celor 12 Evanghelii. Când clopotele încetau să mai sune, sunetul ritmic al toacei lua locul până în noaptea Învierii.”
Lumina Învierii
Sâmbătă dimineața, după Liturghia Sfântului Vasile, credincioșii așteaptă liniștiți momentul în care noaptea se transformă în Lumină veșnică. Flacăra luată de la preot este dusă acasă și păstrată tot anul, ca o protecție în furtuni sau greutăți. Strămoșii credeau că în Noaptea Învierii „se deschid comorile ascunse și flăcările se jucau peste acele locuri”, așa cum i-a povestit bunica părintelui Zaharia.
Omul, spune el, s-a născut în lumină, dar a pierdut-o prin neascultarea lui Adam, și a recâștigat-o prin jertfa lui Hristos. „Omul își stinge propria lumină atunci când își pierde speranța în Dumnezeu. Iuda a fost un exemplu. În Lumina Învierii avem dragostea Tatălui pentru Firea umană, atât de mare încât și-a jertfit Unicul Fiu pentru mântuirea noastră.”
Citându-l pe Mitropolitul Ioan al Banatului, el adaugă: „Cel ce iubește suferă. Dragostea și jertfa sunt cele mai bune surori. … Dragostea și suferința sunt două lumânări în care trebuie să punem mereu untdelemnul faptelor bune. Cine iubește și se jertfește va primi mare har de la Hristos cel Înviat.”
Dincolo de obiceiuri și tradiții, spune părintele Zaharia, Lumina a însoțit creștinismul de la naștere până la flacăra lumânării așezate la căpătâiul celor adormiți, iar Strălucirea Învierii a străpuns întunericul, transformându-l în ziua a opta a Luminii veșnice.
La Timișoara, în Joia Mare, 2026, credincioșii vor participa la slujbele specifice, în timp ce tinerii vor continua tradiția aprinderii focurilor, respectând astfel moștenirea culturală a Banatului.
