Deși astăzi tehnologia avansează cu pași rapizi, ideea unui asistent digital conversațional capabil să înțeleagă și să răspundă în limbaj natural, să gestioneze informații din surse diverse și să surprindă contextul nu este deloc nouă. În fapt, conceptul a fost explorat încă din anii ‘80, cu mult înainte de apariția Siri, ChatGPT sau Gemini. În 1987, Apple a prezentat un videoclip intitulat Knowledge Navigator, o demonstrație vizuală care prezenta un viitor al interacțiunii om-computer aproape de realitate.
### Viziunea anului 1987: un asistent conversațional mult înaintea vremurilor
Videoclipul arăta un asistent digital personificat, conectat la diverse surse de informație, capabil să purteze conversații fluide cu utilizatorul. În centrul acestei viziuni se afla un interlocutor virtual care putea răspunde în limbaj natural, punea întrebări complementare și putea să urmărească firul logic al discuției. Pentru acea vreme, o astfel de interacțiune părea science-fiction, însă conceptul stă la baza tehnologiilor moderne de inteligență artificială.
Ce impresionează și astăzi este modul în care Raspberry-ul visător al Apple anticipa problemele actuale ale utilizatorilor, precum supraîncărcarea informațională și amestecarea vieții profesionale cu cea personală. În videoclip, notificările și sarcinile profesionale se amestecă cu cele personale, o realitate pe care o întâlnim zilnic în era smartphone-urilor. În plus, ideea unei căutări inteligente, capabilă să înțeleagă și să organizeze informațiile, se regăsește clar în sistemele de tipul Google sau Microsoft 365 din zilele noastre.
### Contextualizare și integrare: preview-ul unui ecosistem conectat
Apple a intuit corect importanța unui ajutor contextual și proactiv, nu doar ca răspuns la comenzi precise, ci ca un sistem capabil să anticipeze nevoile utilizatorilor. Asistentul virtual imaginat în 1987 avea, de exemplu, libertatea de a sugera acțiuni și de a deschide documente relevante în funcție de programul zilnic sau de sarcinile în curs. Această abordare este un precursor clar al actualelor sisteme „agentice”, care pot acționa independent pentru a susține utilizatorul.
De asemenea, proiectul Apple anticipa integrarea multiplă a datelor. Asistentul putea accesa calendare, arhive, contacte, documente, trecând de la o aplicație la alta fără efort. În zilele noastre, această idee se reflectă în ecosistemele cloud și în soluțiile de colaborare, unde sincronizarea și partajarea în timp real sunt reale și indispensabile. La fel, conceptul de videoconferință și colaborare la distanță, în urmă cu peste trei decenii, părea un vis îndepărtat, dar l-a anticipat clar.
### Interactivitate multimodală și limite ale viziunii de atunci
Un alt element de predicție avea legătură cu modul în care viața interacționează cu tehnologia. Dispozitivul Apple era capabil să accepte și să proceseze inputuri multiple: voce, text, atingere – un concept fundamental pentru asistenții moderni, care procesează simultan diverse tipuri de date. În plus, Apple sugera varianta unui sistem fluid și flexibil, fără întreruperi, între inputurile vizuale și cele vocale.
Totuși, viziunea din 1987 avea și limitări evidente. Dispozitivul rula totul local, fără cloud și fără posibilitatea de a folosi algoritmi cloud pentru procesare. În plus, comenzile vocale erau destul de predefinite și necesitau formulări precise. O altă mare omisiune era ideea unui dispozitiv personal universal, deși conceptul de smartphone și extensie permanentă a individului avea să apară abia mai târziu.
### O viziune ce a anticipat revoluția digitală
Chiar dacă multe dintre ideile din Knowledge Navigator nu s-au transformat în realitate imediată, ele stau la baza multora dintre tehnologiile pe care le folosim zilnic. În timp ce infrastructura și puterea de calcul limitau posibilitățile în anii ‘80, evoluțiile recente au permis realizarea multora dintre viziunile antreprenorilor și inginerilor de atunci.
Astăzi, asistentele inteligente și ecosistemele conectate sunt la ordinea zilei, iar cercetările continuă să aprofundeze integrarea multimodală și autonomia sistemelor. Peste câțiva ani, vom putea vedea dacă aceste tehnologii vor reuși să ducă la nivelul următor interacțiunea om-mașină, chiar și în condițiile în care visurile din trecutle decenii par, din unele puncte de vedere, mai aproape ca niciodată de realitate.
